Delilah's Blog

Cuvinte cu chip de adevar

Se apropie caravana ISIC!

Caravana ISIC din nou in Universitati!

A inceput anul universitar. Maine de la 8 seminar. Doar a inceput facultatea,nu? Spun ‘ Somn lin’ inca de acum, dar nu inainte de a anunta „intalnirea cu Caravana”. Tocmai am primit veste ca in aproximativ o saptamana sau doua, caravana se intoarce pentru a ne oferi alte oferte de reduceri pentru elevi, studenti,profesori si tineri pana in 26 de ani. Trebuie doar sa beneficiati de cardurile sau legitimatiile oferite de acestia. Nu va costa nimic! DSC01759

Detalii pe http://www.isic-romania.ro/.

machetaImagini din 2008…

Anul trecut am avut parte de surprize placute, premii instant, tombola cu premii  superbe (telefoane mobile, i-poduri, carti, etc). Numele posesorilor de premii au fost facute publice pe site.

Anul acesta vor urma alte surprize!

Va asteptam!

Septembrie 28, 2009 Posted by | Viata de student!, Work | , | Lasă un comentariu

..not frightened of dying..

Parca spuneai ca vrei placere
Parca spuneai ca vrei sa uiti de tine
Sa nu stii de nimeni
Nici o grija, prietene
Placere e cata vrei pe marginea prapastiei….

Umbre_de_lumina_022

..and I am not frightened of dying, any time will do, i
Dont mind. why should I be frightened of dying?
Theres no reason for it, you’ve gotta go sometime.
i never said I was frightened of dying.

Septembrie 26, 2009 Posted by | Personal | | 1 comentariu

Mr. Tambourine Man

Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
I’m not sleepy and there is no place I’m going to.
Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
In the jingle jangle morning I’ll come followin’ you.

Though I know that evenin’s empire has returned into sand,
Vanished from my hand,
Left me blindly here to stand but still not sleeping.
My weariness amazes me, I’m branded on my feet,
I have no one to meet
And the ancient empty street’s too dead for dreaming.

Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
I’m not sleepy and there is no place I’m going to.
Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
In the jingle jangle morning I’ll come followin’ you.

Take me on a trip upon your magic swirlin’ ship,
My senses have been stripped, my hands can’t feel to grip,
My toes too numb to step, wait only for my boot heels
To be wanderin’.
I’m ready to go anywhere, I’m ready for to fade
Into my own parade, cast your dancing spell my way,
I promise to go under it.

Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
I’m not sleepy and there is no place I’m going to.
Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
In the jingle jangle morning I’ll come followin’ you.

Though you might hear laughin’, spinnin’, swingin’ madly across the sun,
It’s not aimed at anyone, it’s just escapin’ on the run
And but for the sky there are no fences facin’.
And if you hear vague traces of skippin’ reels of rhyme
To your tambourine in time, it’s just a ragged clown behind,
I wouldn’t pay it any mind, it’s just a shadow you’re
Seein’ that he’s chasing.

Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
I’m not sleepy and there is no place I’m going to.
Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
In the jingle jangle morning I’ll come followin’ you.

Then take me disappearin’ through the smoke rings of my mind,
Down the foggy ruins of time, far past the frozen leaves,
The haunted, frightened trees, out to the windy beach,
Far from the twisted reach of crazy sorrow.
Yes, to dance beneath the diamond sky with one hand waving free,
Silhouetted by the sea, circled by the circus sands,
With all memory and fate driven deep beneath the waves,
Let me forget about today until tomorrow.

Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
I’m not sleepy and there is no place I’m going to.
Hey! Mr. Tambourine Man, play a song for me,
In the jingle jangle morning I’ll come followin’ you.

Septembrie 26, 2009 Posted by | Music | | Lasă un comentariu

Rectific o veche postare {…}

Va amintiti de piesa lui << Emeric Imre – Nebunul de alb >>? Cat de mult poate sa imi placa!  To be continued…

Nebun de alb

de Adrian Paunescu


Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bineSyAJsZ717146-02
M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama

Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Prin gari descreierate – accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt pln de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate

Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,Regina Neagra
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina

De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o

Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie

Va amintiti de piesa lui << Emeric Imre – Nebunul de alb >>? Cat de mult poate sa imi placa!  To be continued…

Nebun de alb

de Adrian Paunescu


Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine
M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama

Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Prin gari descreierate – accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt pln de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate

Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,Regina Neagra
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina

De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o

Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie

Septembrie 26, 2009 Posted by | Lectura | | Lasă un comentariu

„Moartea caprioarei” de Nicolae Labis

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit si a curs pe pamânt.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fântâna namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri
Danseaza salbatice, satanice jocuri.

Ma iau dupa tata la deal printre târsuri,
Si brazii ma zgârie, rai si uscati.
Pornim amândoi vânatoarea de capre,
Vânatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tâmpla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa, straina si grea.

Asteptam într-un loc unde înca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni în sirag sa se-adape
Una câte una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.
rosehandblood
Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sânge si pieptul mi-i rosu, de parca
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltând si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri înfiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori stinse de cires.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Îsi ridicase capul, îl clatina spre stele,
Îl pravali apoi, stârnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvâcnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile târzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.
Împleticit m-am dus si i-am închis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: – Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini…
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamânda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai fara vânt alearga frunzarele duium!
Înalta tata foc înfricosat.
Vai, cât de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc, si-as vrea…
Tu, iarta-ma, fecioara – tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeste tata? Manânc si plâng. Manânc!

Septembrie 25, 2009 Posted by | Lectura | | Lasă un comentariu

„Emotie de toamna” de Nichita Stanescu

romantic autumnA venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Septembrie 25, 2009 Posted by | Lectura | | Lasă un comentariu

„E toamna. E frig. E frumos.”

2953722641_64b8f62f47_oNu voi vorbi despre iubire, nici de sentimente si vise!  Nu imi mai place sa vorbesc despre asta! Nici nu as vrea sa adaug prea multe cuvinte, sau poate doar sa inchei. Voi alege sa inchei cu cuvintele cuiva, care probabil, maine la prima ora imi va atrage atentia intr-un mod placut.  << Uite, inca un motto bun, compus acum,  pt. blogul tau: „O iubire invinsa ramane inca iubire. Dar mai bine sa fie invingatoare.” >> Probabil ar fi cea mai potrivita persoana cu care as putea schimba definitii despre sentimente, despre iubire, despre suflete pereche. Dar, nu! Nu vreau sa vorbesc despre iubire.  Nu  acum!
E toamna deja. La ora actuala nu mai vorbim de scolari cu ghiozdanele in spate si uniforme. Nici uniforme nu mai sunt acum! Sunt alte vremuri.  De acum apar studentii, care cer distractie sau seriozitate. Acesti studenti care nu se mai pregatesc sa isi calce uniforma si sa isi puna cerneala in stilou si sa isi faca ghiozdanul pentru a doua zi! Nu ii asteapta mama acasa cu masa gata si sa ceara carnetul de note! Toate acestea…BULL – SHIT!

Imi amintesc de primul an de studentie, cand inca nici nu gustasem bine painea calda. Cand imi placea cu ardoare sintagma „Sunt student!”. Dar de unde? Dupa prima sesiune, te poti numi student.  De o restanta mai poti scapa, dar de sesiune ba! Asta voi spera si eu in anul ce urmeaza!

E frig deja. Da! S-a lasat frigul! Nu putem cere timpului sa stea in loc. Sa ne bucuram ca avem parte de o clima ce ne permite sa cunoastem cate putin din toate. Mi-e greu sa inteleg persoanele care nu au simtit in palma lor, fulgi de zapada.

E frumos.  Ca anotimp, si ceea ce reprezinta acesta. Struguri pe masa, mustul si prunele pregatite pentru palinca , merele…perele..atatea fructe din belsug. Atatea culori se prezinta pe  frunzele cazute sau inca agatate in copac sau azvarlite de vant pe carari si drumuri pustii. Vreme de ploaie, de numarat banii sau de facut copii cum mai spun unii in gluma.

In scurt timp voi adauga emotia din prima zi al acestui an universitar.   Anul trecut m-a induiosat. Acum voi vedea!

Septembrie 24, 2009 Posted by | Personal | | Lasă un comentariu

In trecere… Un scurt „salut!”

Scriu rar…  Scriu la ore tîrzii, cînd simt nevoia să mă ascund printre rînduri şi jocuri de cuvinte.  Aşa îmi evidenţiez şi starea în acel moment. Poate şi acum! Poate scriu prostii, doar prostii.. Inca mai am multe de invatat. Uneori, nici nu doresc să înşir fraze. Aleg doar să adorm printre cerşafuri,  să ascult muzică,  să alerg şi să mă plimb prin natură.

De ce am ales sa scriu acum? Nu stiu! Poate simteam nevoia! Nu am mai facut-o de mult. Cred ca doream sa mai scriu si pentru mine, si sa primesc << critici >>.  E bine sa le spun asa,  spun eu! Din critici invatam,  nu din laude!

Ce am mai facut in tot acest timp? Intr-adevar, nu am mai dat de mult un semn! Incep sa ma pun intr – o balanta.  Sunt la frumoasa varsta de a invata, de a cerceta, si de a alege ce e mai bine! Incep sa gasesc raspunsuri pe care le caut, si am devenit mai hotarata si severa cu mine.  Poate si cu cei din jur!

{ Je suis ici pour les personnes qui m’ont demande cette chose. Acele persoane care le fac placere sa-mi citeasca randurile. ~ M-am bucurat sa aud asta! }

E tîrziu, … În miez de noapte, spun somn usor! Urmeaza un nou an universitar! Am planuri mari si doresc sa le realizez! Pe curand!

Septembrie 23, 2009 Posted by | Personal | | Lasă un comentariu